Reproduc mai întîi un citat din Sylvia Plath, mai percutant decît orice teorie: „Poeziile mele nu izbutesc să fie de spre Hiroshima, ci despre cum se formează un copil, deget cu deget, în întuneric. Nu vorbesc despre teoriile genocidului, ci despre aerul sumbru al lunii deasupra unui arbore de tisă dintr-un cimitir învecinat. Nu despre mărturiile algerienilor torturaţi, ci despre gîndurile nocturne ale unui chirurg …
