Postmodernitatea unui conservator
- 05-02-2002
- Nr. 102
-
Valentin PROTOPOPESCU
- ÎN DEZBATERE
- 0 Comentarii
H.-R. Patapievici imi este drag. L-am „cunoscut“ mai intii gratie tembelei si desantatei mediatizari la care l-au supus unii dintre actualii nostri „directori de constiinta“, in fapt bieti cimpanzei mediatici rataciti pe o scena dezolant de goala si luati de marele public drept ceea ce nu sint, tocmai din cauza cumplitului vid de personalitati reale de care sufera vremea noastra de acum. L-am cunoscut citindu-i articolele si cartile sau vizionindu-l pe mai stiu eu care post de televiziune, desigur, inainte de noiembrie 2000, dupa care, din cauza „schimbarii schimbarii“, n-a mai fost nici interes si nici loc pentru (inca) tinarul eseist. Pina la urma, cred ca l-am cunoscut cu-adevarat abia in urma contactului direct si laborios la care ne-a obligat colaborarea noastra intru realizarea revistei Tirgului International de Carte Gaudeamus, ragaz de doua editii consecutive. Experienta de a lucra cu H.-R. Patapievici, pentru mine cel putin, a fost una edificatoare si exemplara. Omul arata altfel decit personajul mediatic. Cred ca nu mai este nevoie sa spun ca, de fapt, operam cu o prejudecata, cu o falsa imagine construita si indusa persuasiv de mass-media. Omenia insului Patapievici mi s-a parut remarcabila prin simplitatea, naturaletea si dezinvoltura cu care se relationa la […]