Un om liber, un spirit incandescent
Adam Michnik la NEC
- 12-02-2002
- Nr. 103
-
Carmen MUŞAT
- AGENDA CULTURALĂ
- 0 Comentarii
Saptamina trecuta Adam Michnik s-a aflat pentru citeva zile in Romania, la Timisoara, Arad si Bucuresti, pentru a lansa volumul Restauratia de catifea, aparut la sfirsitul anului 2001 la Polirom. Prezenta celebrului istoric si jurnalist polonez in Capitala a fost marcata prin doua evenimente importante pentru publicul bucurestean: o dezbatere pe marginea cartii sale, gazduita de Colegiul Noua Europa miercuri 6 februarie, si decernarea premiului ALIA, acordat de Adevarul literar si artistic, joi 7 februarie. In atmosfera propice dialogului de la Colegiul Noua Europa, avindu-i la stinga si la dreapta pe Andrei Plesu, bonom si consistent ca intotdeauna, si pe Mircea Mihaies, cel care a ingrijit editia de la Polirom, Adam Michnik a cucerit asistenta deosebit de numeroasa, prin spontaneitate si efervescenta intelectuala de cea mai buna calitate. Am avut cu totii prilejul sa ascultam si sa vedem un om de-o naturalete seducatoare, cu un pregnant simt al umorului, o personalitate a vietii culturale si politice din Europa Centrala abordind fara emfaza si, mai ales, fara incrincenare, aspecte dintre cele mai acute ale societatii post-comuniste, cum ar fi natura dizidentei si rolul fostilor dizidenti dupa 1989, legea lustratiei – o veritabila cutie a Pandorei, in opinia sa, conflictul dintre cei […]