Patologia „normalitatii“

Ian McEWAN Amsterdam Traducere, postfata si note de Virgil Stanciu, Editura Polirom, Colectia „Biblioteca Polirom“, Seria „Proza XXI“, Iasi, 2001, 240 p., f.p. „Confratele delincvent si bolnav al lui Genet, Burroughs si Céline“ (cum il numeste undeva Kiernan Ryan), Ian McEwan a obtinut in 1998, cu romanul Amsterdam, cel mai important premiu literar britanic – „Booker Prize“. Drumul scriitorului britanic a trecut, pina la aceasta „recunoastere“, prin doua volume de proza scurta (First Love, Last Rites – 1975 si In-between the Sheets – 1977) si opt romane: The Cement Garden (1978), The Comfort of Strangers (1981), The Child in Time (1987), The Innocent (1990), Black Dogs (1992), Enduring Love (1997), Amsterdam (1998) si Atonement (2001). De la socul produs in lumea literara britanica de volumele de proza scurta, cu continutul lor „isteric“, cu explorarea pulsiunilor sexuale violente si/sau aberante, cu cercetarea subtila si afisat „stiintifica“, rece, a celor mai obscure zone ale patologiei, pina la premiatul Amsterdam, Ian McEwan pare a fi renuntat progresiv la bagajul de scandal si isterie, pentru a cerceta cu o subtilitate in continua maturizare zone ale psihicului din ce in ce mai apropiate de ceea ce numim in mod obisnuit normalitate si in care aberatia, […]