ESEU. Naufragiu in biblioteca
- 29-01-2002
- Nr. 101
-
Alin CROITORU
- RECENZII
- 0 Comentarii
Vasile IGNA Naufragiu in biblioteca Editura Albatros, Bucuresti, 2001, 190 p., f.p. Naufragiu in biblioteca urmeaza seriei volumelor de poezii publicate de Vasile Igna intre 1969 si 1999 (serie intrerupta in 1978 de un volum de povestiri – Ora morilor de vint). Cartea este o culegere de 24 de compuneri eseistice scrise in cea mai mare parte intre octombrie 1994 si decembrie 1999, la Paris si Bel-Air, in Normandia. Eseu, jurnal de lectura sau de calatorie, textul graviteaza in jurul a doua coordonate: social-politicul si o sfera mai larga de contraste intre literatura, artele plastice si viata culturala franceza. Singura constanta a capitolelor este cea formala: un chapeau menit sa in(tro)duca un anumit aer familiar interpretarilor. Comentariile lui Vasile Igna au ca principiu de dezvoltare tematica o poetica a comparatiei intre „viata (Romania) si fictiune (Franta)“. Viata social-politica cu ton polemic (cap. Anul zero). Descrierea mediului social, politic si cultural romanesc al ultimului deceniu, rezultatul unei jumatati „de secol de schizofrenie colectiva“ are in vocabular termenii actualizati, ai unui loc deja comun in peisajul ideologic contemporan, pe care ii intilnim pe tot parcursul cartii: „atitudine“, „adecvare“, „angajare“, „modelul european occidental“. „Criza de comunicare“ este generata in opinia autorul (si) de […]