TEATRU. Lecuirea de plictis: in grup
- 05-03-2002
- Nr. 106
-
Doru MAREȘ
- Arte
- 0 Comentarii
Teatrul ACT – Ingerul electric. Regia Radu Afrim. Interpreteaza: Antoaneta Cojocaru (Ada), Bogdan Dumitrescu (Geo), Adrian Stefan (Alex), Cristian Popa (Receptionerul). Distributie video: Elena Ivanca (Prezentatoarea), Ovidiu Crisan (Procurorul), Romulus Chiciuc (Criminalul), Cristina Cimbrea (Savanta), Catalin Herlo (Electricianul), Cristian Rigman (Aurolac), Angel Rusu (Aurolac), Adina Pop (Reporter). Ceci n’est pas un 3some, atrage atentia subtitlul Ingerului electric, noua premiera a Teatrului ACT in regia lui Radu Afrim. Chiar asa sa fie? Cum intre Eros si Thanatos similitudinile tin deja de locul comun, de ce ele nu ar functiona si intre sex-party si suicide-party? Intre gruppen-sex si gruppen-selbstmord, ca sa zic asa? Mai ales ca una dintre cheile spectacolului pare a fi replica Adei: „Nu pot sa-ti spun nimic. Ma plictisesc groaznic!“. Care Ada? Ada lui Afrim. Si a lui Macrinici. Orice trimitere la Ana lui Manole nu e deloc intimplatoare. In definitiv, trioul sinucigas – Alex, Geo, Ada – isi gaseste motivatia, la masculin, abia sacrificind femeia. Dar sa nu anticipam. Asadar, dupa citeva cautari regizorale discutabile (Alice Barb, Vasile Nedelcu), dupa gazduiri mai mult sau mai putin inspirate, dupa (pina in ziua de azi) asteptarea fondurilor de productie promise de Ministerul Culturii, Teatrul ACT atinge iarasi performanta (de data […]