Franta: „Zinédine Zidane, dar si racheta Ariane“. Interviu cu Roger MANIÈRE
- 15-01-2002
- Nr. 99
-
Alexandru MATEI
- ULTIMA PAGINA
- 0 Comentarii
Sediul Agentiei Universitare a Francofoniei se afla in cladirea proaspat renovata de la Podul Izvor, contigua salii Izvor a Teatrului Bulandra, la etajul I. De-a lungul si de-a latul celor sapte etaje, limba franceza si cea romana convietuiesc in concubinaj, de la vocabularul neaos al portarului sau acela mai retinut al femeii de serviciu, pentru care francezii trebuie sa fie niste „domnisori“ cu carte si bani, la personalitatile franco-romane high-class cu productia lingvistica si gestuala patrunsa de civilitatea occidentala. Dintre ultimii fac parte Roger Manière, un distins domn, locvace cu control, afisind un optimism jumatate real, jumatate de salon in ceea ce priveste viitorul luminos al patriei noastre, dar si Cristian Preda, un martor mut, din culise, al dialogului ce se pregateste sa intre in scena. Ce inseamna AUF Domnule Roger Manière, sinteti noul director al Biroului pentru Europa Centrala si Orientala al AUF, Agentia Universitara a Francofoniei. Ce ne puteti spune despre activitatea acesteia? AUF se afla la Bucuresti de aproximativ 7 ani si are ca vocatie cooperarea universitara pe intreg mapamondul, crearea de parteneriate universitare. Agentia s-a nascut in anii ’60 sub forma unei asociatii de cooperare intre institutii universitare din Canada si Franta, care s-au grupat pentru […]