Despre „naucitoarea simplitate a vietilor zdrobite“…
- 19-03-2002
- Nr. 108
-
Carmen MUŞAT
- Literatură
- 0 Comentarii
Andrei MAKINE Muzica unei vieti Traducere din franceza de Manoil Marcu, Editura Humanitas, Colectia „Cartea de pe noptiera“, Bucuresti, 2002, 112 p., f.p. Cind Muzica unei vieti a aparut anul trecut la Paris, presa literara franceza a intimpinat romanul cu un entuziasm bine temperat. Dupa ce Testamentul francez fusese recompensat in 1995 cu trei dintre cele mai prestigioase premii – Goncourt, Médicis si Goncourt al liceenilor –, autorul nu mai era un emigrant necunoscut, constrins sa-si prezinte romanele scrise in franceza drept traduceri din limba rusa, ci „unul dintre cei mai iconoclasti romancieri francezi“, dupa cum il numea Catherine Argand in scurta introducere a interviului publicat in numarul din februarie 2001 al revistei Lire. Marturisesc ca m-a surprins formula de prezentare: Makine iconoclast? Desigur, in masura in care respinge subcultura agresiva, care „functioneaza ca un drog mental“, sau predilectia romanului francez contemporan pentru sex si derizoriu: „Aujourd’hui, le roman français est inondé de sperme et de matiere fécale. s…t Je n’arrive pas à prendre au sérieux les personnages qui souffrent parce qu’ils ne parviennent pas à faire l’amour plus de dix fois dans le mois“. Altminteri, autorul Testamentului francez este un spirit nelinistit, care vede in literatura ultima reduta in […]