Jazz Hour & Music USA
- 06-11-2001
- Nr. 89
-
Cristina MANOLE
- ULTIMA PAGINA
- 0 Comentarii
Sint titlurile a doua emisiuni pe care le facea Willis Connover la Voice of America. Eram o copila cind invatam limba engleza pe vocea, inconfundabila a lui Willis Connover. De la regretatul meu parinte nu am luat doar rele deprinderi – fumatul, de exemplu, care l-a rapus –, ci si dragostea de jazz. M-am bucurat tare cind in aceste zile cu jazz, atit la Arcub cit si la Sala Palatului erau foarte multe fete in public. Semn ca nu doar baietii au acces la lucruri pretentioase – cum ar fi jazz-ul –, ci si noi, femeile. Am ales sa scriu despre Kenny Garrett pentru ca a fost aparitia cea mai consistenta din intreg festivalul. Sub toate aspectele: tehnic, muzical, artistic, tinuta scenica, chiar si relatia cu publicul, n-a fost una scortoasa, cum sta bine unei vedete, ci una calda, prietenoasa. Finalul, improvizat cu concursul publicului a fost chintesenta unui mod de a privi muzica. Bucuria de a cinta, bucuria de a te bucura alaturi de ceilalti. Toti membrii formatiei merita mentionati: un pianist de mare finete, Vernell Brown, baterist plin de energie si simt al ritmurilor combinate – cine nu stie swing sa se lase de jazz! – pe numele […]