Letters from a War Zone
- 25-09-2001
- Nr. 83
-
C. ROGOZANU
- STUDII CULTURALE
- 0 Comentarii
Andrea DWORKIN Razboiul impotriva tacerii Traducere de Reghina Dascal, Editura Polirom, Colectia „Studii de gen“, Iasi, 2001, 336 p., f.p. Intr-un interviu din 1995, Andrea Dworkin spunea: „My own experience is that speech is not free, it costs a lot“. Asadar, intr-o societate (cea occidentala) in care toata lumea vorbeste liber, in care sint inaltate in slavi libertatea de exprimare si dreptul la opinie, exista o piedica esentiala, banul. Toate „libertatile“ demagogice sint atacate de aceasta feminista, cu argumente extrem de logice, din anii ’70 si pina acum. Andrea Dworkin s-a nascut in 1946 si a debutat editorial in 1974 cu Woman Hating. Este considerata o feminista radicala. Probabil, atitudinea ferma antipornografie si, in general, preocuparea sa pentru probleme concrete si stringente au generat un astfel de calificativ. Ea nu este o feminista de nuanta, „atenta“ in opinii, vreo superlivresca deconstructivista, ci o militanta convinsa. Foarte multe dintre cartile sale sint culegeri de discursuri. Cu toate acestea, Andrea Dworkin este foarte preocupata de textele sale. Scrisul si actiunea politica nu se resping in nici un caz. Cartea excelenta aparuta la Polirom, in editia coordonata de Mihaela Miroiu, Razboiul impotriva tacerii, este o pledoarie pentru scriitura vitala, pentru scriitorul militant/scriitoarea militanta. […]