In cautarea limbajului pierdut
- 09-04-2002
- Nr. 111
-
Andreea NECSULEA
- ÎN DEZBATERE
- 0 Comentarii
Unul dintre rosturile bisericutei de lemn din curtea Muzeului Taranului Roman este sa lupte cu decoratia triumfalist comunista a fatadei, sa faca din nou suportabil umanului un spatiu altfel inghetat. Mi-am amintit cit de bine o face in fata legaturii ce se contureaza, la o cu totul alta scara desigur, intre Casa Poporului si viitoarea Catedrala Patriarhala, o data cu stabilirea noului amplasament al acesteia din urma. Teoretic, ideal mai degraba, ar exista sansa ca o biserica ortodoxa in axul Casei Poporului, proiectata de arhitecti deopotriva profesionisti si inspirati, sa-si instituie propriul spatiu simbolic, neutralizind macar o parte din golul pe care emblema epocii de aur il creeaza in jurul sau, ajutind poate cindva solutiile arhitecturale de „camuflare“ pe care le-au propus deja si le vor mai propune concursurile de urbanism. Astfel, de ce nu am acorda credit arhitectilor romani, ale caror dialoguri cu biserica trebuie sa fi devenit profunde pe parcursul a 12 ani de neintrerupta comanda de edificii de cult, sperind ca vor sti sa propuna un centru spiritual, nelimitindu-se doar la a ritma formal bulevardul? Daca tema precedentului concurs al Catedralei Mintuirii Neamului si solutia de amplasare in Piata Unirii erau de natura sa nasca monstri, colaborarea […]