Extremismul politic (I)
- 09-04-2002
- Nr. 111
-
Alexandru FLORIAN
- SOCIETATE
- 0 Comentarii
In epoca contemporana politicul asaza fata in fata democratia, extremismul si terorismul. Trei atitudini politice nascute in interiorul spatiului configurat de regulile sistemului politic liberal. Istoria statului modern consemneaza coabitarea practicilor si institutiilor democrate cu manifestari radicale, anarhiste sau teroriste. Terorismul politic, a carui evolutie s-a amplificat cu precadere in ultimele trei decenii ale secolului trecut, are ca actori state sau grupari paramilitare nestatale. O data cu 11 septembrie 2001, cind atacul terorist a produs, pe linga dezastrul material si numarul deosebit de mare al victimelor, o sfidare a celor mai importante simboluri ale valorilor economice politice si de securitate ale lumii moderne, constiinta civica si politica a omenirii a consimtit sa-si reconsidere atitudinea fata de un complex doctrinar si actional care respinge in totalitate democratia. Nu o recunoaste ca sistem politic, se raporteaza la ea prin instrumente specifice, agresive si distructive, vadit antidemocratice. Se opune modernitatii. Dupa Afganistan, mai exact dupa ce talibanii si al-Qaeda vor fi anihilate, statele moderne, democratiile, urmeaza sa recurga la constructia unei strategii politice care sa descurajeze terorismul. Aceasta presupune cel putin o perspectiva coerenta de izolare si dezmembrare atit a organizatiilor teroriste internationale cit si a celor care actioneaza numai pe teritoriul unui […]