Alexandru FLORIAN

Am o temere şi în general mă feresc să pronunţ sau să scriu cuvinte „mari“, din limbajul oficios sau oficial. Mi se pare că ele au menirea să construiască o simbolistică prea bombastică, neconformă cu realitatea. Din 2 iulie şi pînă astăzi, mai toate mesajele in memoriam cu referire la Elie Wiesel au făcut apel la formula din titlu, utilizată în 1986 cu prilejul acordării …

Pogromul de la Iaşi, istorie şi memorie

Comemorarea a 75 de ani de la evenimente va avea loc la Iaşi, pe 28 şi 29 iunie

La 22 iunie 1941 se declanşa planul Barbarossa, atacul Germaniei naziste împotriva URSS. România generalului Ion Antonescu s-a raliat de la început acestui plan şi a plecat spre Răsărit alături de Germania şi de ceilalţi aliaţi. Scopul declarat a fost lupta împotriva bolşevismului şi redobîndirea teritoriilor pierdute în vara anului 1940. A unora dintre ele, căci cele de la Vest era puţin probabil să fie …

La sfirsitul anului 2004 au aparut Raportul final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului din Romania si manualul optional pentru liceu Istoria evreilor. Holocaustul. Impactul celui dintii, la aproape jumatate de an, a fost masurat de W. Totok. Din reactiile monitorizate de el reiese ca lucrarea nu trezise un interes deosebit din partea specialistilor. Ea nu reusise sa anime dezbateri sau dialoguri in mass-media sau …

Raspuns domnului Gabriel Andreescu Domnule director Sorin Rosca Stanescu, Am citit cu interes si cu speranta unui dialog sau a unei polemici academice articolul dlui Gabriel Andreescu intitulat „Un raport despre antisemitism. Lipsa de profesionalism sau rea intentie?“, publicat in numarul din 13 decembrie a.c. al cotidianului Ziua. Aceasta intrucit tema astfel readusa in actualitate este extrem de controversata in cultura romana: rolul evreilor …

Unde este statul de drept?

Ion Coja sub incidenta Ordonantei de urgenta nr. 31/2002

Duminica 24 octombrie 2004, National TV a difuzat un promo care ne invita sa urmarim o emisiune-talkshow programata luni 25 octombrie. Intitulata Inscenarea Holocaustului din Romania, emisiunea, moderata de Mugur Vasilica, l-a avut ca invitat pe Ion Coja, presedintele Ligii Antiromanismului din Romania. Am expediat inca de duminica un e-mail d-lui Ralu Filip, presedintele CNA, pentru a se sesiza si a reactiona conform prevederilor Ordonantei …

Despartire de un prieten

In memoriam Traila Cernescu (1948-2004)

In 1982, cind m-am angajat la Centrul de Sociologie Urbana si Regionala (CURS), am fost „avertizat“ de un prieten ca voi avea coleg un tinar cercetator tacut, impatimit de sociologie si de o verticalitate uimitoare. Traian se intelegea bine cu toti colegii. Traian sarea in ajutorul tuturor, fara sa ceara niciodata ajutor. Traian nu accepta sa calci in picioare principii. Brusc, devenea inflexibil. Altfel discuta, …

Ministerul Educatiei si Cercetarii a anuntat introducerea, inca din aceasta toamna, un curs si un manual optional intitulat Istoria evreilor si a Holocaustului din Romania, destinat elevilor de liceu. Pina astazi nici un alt manual aflat in stadiul de proiect nu a iscat atitea opinii. Dornic sa arate lumii intregi ca, dupa mai multe refuzuri ale unor initiative din tara, da curs unei solicitari …

M-am hotarit cu greu sa scriu aceste rinduri despre tatal meu. Mai intii, nu as fi facut-o niciodata intrucit sint constient ca orice discurs despre un om apropiat este incarcat cu mult prea multa subiectivitate si, prin aceasta, mult prea putin interesant sau relevant pentru ceilalti, fie ei prieteni, fosti colegi, rivali, oameni indiferenti sau pur si simplu clevetitori pe seama lui. Apoi, cind, cu …

In haosul institutiilor republicii de la Weimar, al unei democratii fara de autoritate, pe fundalul unui nationalism larg raspindit si al unei dorinte de revansa fata de Europa, fara a ridica statui evreilor, Hitler a venit la putere, prin alegeri, in Germania in 1933. Apoi se stie ce a urmat si pentru Europa, si pentru democratie, dar in special pentru evrei. Romania de 14 ani …

STUDIEREA HOLOCAUSTULUI

Adevar istoric si istorie traita

Dupa cum am informat in numarul nostru trecut, s-a constituit recent o Comisie internationala pentru studierea consecintelor Holocaustului in Romania. In aceste pagini – noi informatii, componenta Comisiei si documente legate de constituirea sa… In seara zilei de 22 octombrie, la Palatul Cotroceni, din initiativa presedintelui Romaniei, dl Ion Iliescu, s-a constituit Comisia internationala pentru studierea consecintelor Holocaustului in Romania. Iata in continuare …

Un eveniment construit, poate, ca sa mai stearga din vaditele conotatii negationiste ale mesajelor despre Holocaust pe care cele doua palate ale Executivului le-au transmis in aceasta vara, s-a transformat in contrariul sau. Pe 17 septembrie, la Casa NATO, Ministerul Culturii si Cultelor, impreuna cu Fundatia „W. Filderman“ a lansat lucrarea istoricului francez Jean-Michel Lecomte Predarea Holocaustului in secolul al XXI-lea. Cartea, care se vrea …

Fundatia Dr. W. Filderman a publicat de curind, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor, cartea lui Traian Popovici, Spovedania, editie ingrijita de Teodor Wexler. Intrucit aceasta tiparitura, despre care am primit asigurari de la ingrijitorul editiei ca este numai o lucrare de uz intern, a fost citata pe larg in articolul dlui T. Wexler din Observator cultural Nr. 124 a.c., sint obligat sa fac urmatoarele …

Alexandra LAIGNEL-LAVASTINE Cioran, Eliade, Ionesco. L’oubli du fascisme PUF, Paris, 2002, 553 p. Aparuta in aceasta primavara la Paris, Cioran, Eliade, Ionesco. L’oubli du fascisme a avut parte de o buna primire in Franta. Asa cum a prezentat de altfel si Observatorul cultural, mai multe cotidiane si saptaminale au publicat cronici de intimpinare sau recenzii favorabile. In Romania, unde cultura mitului este inca adinc …

Romania in tranzitie Memoria colectiva din tara noastra era, la caderea regimului totalitar, suprasaturata de propaganda nationalista a partidului unic. De asemenea, partidul comunist aplica, chiar daca nu oficial, discriminarea pe criterii etnice in supervizarea ascensiunii sociale si profesionale a indivizilor. Revolutia din decembrie 1989 reprezenta o premisa favorabila pentru o noua mentalitate a identitatii nationale si pentru noi raporturi socio-umane intre majoritate si minoritatile …

In epoca contemporana politicul asaza fata in fata democratia, extremismul si terorismul. Trei atitudini politice nascute in interiorul spatiului configurat de regulile sistemului politic liberal. Istoria statului modern consemneaza coabitarea practicilor si institutiilor democrate cu manifestari radicale, anarhiste sau teroriste. Terorismul politic, a carui evolutie s-a amplificat cu precadere in ultimele trei decenii ale secolului trecut, are ca actori state sau grupari paramilitare nestatale. O …

Observator cultural este, fara indoiala, una dintre putinele publicatii din spatiul mediatic si cultural romanesc care si-a asumat, cu constanta, misiunea de a promova mesajul analizei lucide, rationale si argumentate a problemelor politice si spirituale care framinta societatea romaneasca. Acestui generos program cultural i se circumscrie si contributia revistei la demitizarea epocii si a spiritualitatii anilor interbelici din Romania. In consonanta cu acest registru simbolic, …

Criza societatii romanesti de la sfirsitul deceniului noua al secolului trecut si implozia sistemului totalitar au adus cu sine nu numai reconstructia realitatii sociale, a politicului si economiei, a relatiilor dintre oameni si a modului de viata, ci si reinterpretarea lumii in care traim, reluarea marilor intrebari existentiale. Dupa decenii de dictatura, eliberarea constiintei sociale de canoanele adevarului impus de ierarhia partidului comunist atotstiutor a …

Luni 10 decembrie a.c., la Hotelul Marriott, sub inaltul patronaj al Excelentei sale ambasadorul statului Israel, dl. Sandu Mazor, si al Presedintelui Consiliului Director al Fundatiei Ronald Lauder, dna Tova Ben Nun, cu ocazia sarbatorii de Hanuka (Ziua sperantei), am asistat la aprinderea celei de-a doua luminari dedicate pilotului israelian Ron Arad. Ron Arad a fost capturat de grupari teroriste din Liban, in 1986, in …

Lya BENJAMIN Prigoana si rezistenta in istoria evreilor din Romania, 1940-1944 Editura Hasefer, Bucuresti, 2001, 476 p., f.p. Editura Hasefer reuseste, de citiva ani buni, sa detina, pe piata cartii, monopolul unei teme pina mai ieri cenzurate: situatia evreilor din Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Si astazi inca, realitatea Holocaustului in Romania este greu acceptata de cea mai mare parte din …

Memoria istoriei. La 22 iunie 1941, maresalul Ion Antonescu, aliat al lui Hitler, declara „razboi sfint“ URSS-ului. „Sfint“ pentru ca politicianul si propagandistul Antonescu spera ca astfel sa reintregeasca Romania macar cu Basarabia si Bucovina, teritorii cedate rusilor de Carol al II-lea, cu un an in urma. Spun spera, intrucit refacerea Romaniei mari era si singura sansa pentru Conducator de a se umple de glorie …

Pagina următoare »
object(WP_Term)#13231 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }