In apararea timpului pierdut

Intr-o nota despre revista Tribuna invatamintului aparuta in nr. 72 din Observator cultural, pe marginea unui articol semnat acolo de dl. Tudor Opris, se fac citeva consideratii despre cenaclul literar „Sagetatorul“. Ideea de baza este ca acest cenaclu al liceenilor din Bucuresti ar fi functionat, pina la rasturnarea din 1989, ca un mijloc de pervertire la „ceausism“. Consider ca este o datorie sa relatez propria mea experienta in legatura cu acest subiect. Am participat la sedintele cenaclului respectiv de la intrarea in clasa a IX-a, in toamna anului 1988, pina prin 1992-93. Cenaclul „Sagetatorul“ a fost locul in care am auzit prima oara despre optzecisti, despre Aer cu diamante si autorii lui. Nu am sesizat vreo tentativa de „pervertire intru ceausism“, dimpotriva, daca imi amintesc corect, era un loc in care „sopirlele“ erau primite cu destula voiosie. Atmosfera de atunci din cenaclu, asa cum mi-o amintesc, mi se pare foarte straina de spiritul unor articole ale profesorului Tudor Opris de dupa 1989. Ca poezia lui Nichita Stanescu si modernismul erau la mare pret si la „Sagetatorul“, asa cum erau si in alte imprejurari literare din Romania acelor ani, si ca acesta n-a fost tocmai o scoala de postmodernism este cu […]