MONUMENT. Medusa ulpiana (II)

Arta greaca a preluat, catre sfirsitul veacului VIII i.Hr., o masca din lut provenita din Tirinth, infatisind tipul hidos al figurii personajului (asa-numitul „gorgoneion“) din Orient, imagine comuna, la inceput, mai multor categorii de genii inspaimintatoare. Incepind din secolul al V-lea i.Hr., reprezentarile plastice ale Medusei incep sa-si piarda din ferocitatea iconografica (rictusul fetei nu mai este puternic accentuat, dintii sint mai mici, limba nu mai atirna din gura, parul nu mai este vilvoi, iar numarul serpilor de pe cap se reduce, singurul semn de furie raminind doar incruntarea sprincenelor). Urmeaza, apoi, in timp, o perioada artistica in care devine frecvent tipul „frumos“ al monstrului. Gorgonele ii insotesc pe greci si romani in toate actele vietii, rolul lor simbolic fiind pastrat chiar si in epoca bizantina. In arta romana, imaginea Medusei apare, aproape cotidian, ca ornament pe sarcofage si alte monumente sepulcrale, ca efigie in reprezentarile sculpturale ale militarilor si imparatilor, ale zeitei Minerva, ca reprezentari figurative pe capitele, sculpturi independente din piatra (cea mai cunoscuta este celebra Medusa Rondanini – cap de marmura, pastrat astazi in „Glyptoteka“ din München). Tot „gorgoneioane“ sint si ornamentele toreutice pentru mobilier, recipiente diferite, care de parada, aplice si imagini decorative pe pandantive, cercei, […]