PROZA. Eugen CURTA, Trenul fara sfirsit

Eugen CURTA Trenul fara sfirsit Editura Generis, 2001, 206 p., f.p. In afara de Trenul fara sfirsit, Eugen Curta a mai publicat, in decurs de zece ani, alte patru romane: Din nou despre dragoste, Editura Dacia, 1991, In absenta unui personaj secundar, Editura Calende, 1993, Anotimp pentru doi, Editura Arhipelag, 1996, care a primit premiul filialei Tg. Mures a Uniunii Scriitorilor, si Penultimul Don Juan, Editura Generis, 1999. Toate construiesc o viziune cvasi-arhetipala asupra erosului, transpunind nostalgia eterna a acelei coincidentia oppositorum pe un fundal agitat de fantasme abisale, de complexe oedipiene, dar si de iluzia transcenderii cotidianului prin fictiune. In plus fata de romanele anterioare, Trenul fara sfirsit aduce o nota de fantastic sau, poate ar fi mai bine sa spunem, o fantezie impinsa parca spre „dereglarea sistematica a tuturor simturilor“. Tensiunile realului, acea ireprimabila „scirba concreta“, cum ar spune Aurel Pantea, care – nu intimplator – semneaza prefata acestui roman, un sentiment aproape existentialist al inutilitatii sint, daca nu aneantizate, cel putin eludate printr-o frenezie a evadarii cu orice chip intr-un hiperrealism miraculos („hiper-supra-non-realitate“). In fond, evaziunea aceasta are consistenta iluziei, caci hiperrealitatea dorita, proiectata, devenita obsesie nu e decit un negativ al realului, o subrealitate, un spatiu […]