Despre (i)mobilitatea sinelui

Ma numar printre aceia care nu pot rezista tentatiei de a strica incompatibilitatile dintre diferitele sisteme de coduri. Cu o vinovatie asumata fata de un rezultat mult prea saracit semantic, scriu despre Foofwa d’Imobilité. Chestiunea ramine etern nerezolvata: cum sa comunici intr-un sistem de coduri despre un alt sistem de coduri – text despre dans. Cine ma provoaca? Foofwa si farmecul discret al incertitudinii comunicarilor sale. Modernitatea si gravitatea temelor, aplombul texturii unui spectacol categorisit de catre autor drept Video–textvoice–dance. De ce scriu? Pentru ca este printre putinele spectacole vazute de mine pe marile noastre scene amortite, care trateaza intr-un cod contemporan probleme la fel de urbane. Si nu oricum, ci sincer, asumat, cu prospetime si extrema justete. Nu cred in spectacolele comode. Agreez un ciclu sanatos, in care cibernetica spectatorului-receptor trece periodic printr-o stare de dezordine. Spectacolul lui Foofwa isi depaseste conditia de bun de consum. Se pare ca nu va fi declasat prea curind in topul preferintelor mele spectaculare. Nu ma pricep la tehnologia dansului. Insa cred ca dansul este singurul pretext pentru o multi-inter-arta a spectacolului. De aceea, discursul lui Foofwa despre dans si dansator – despre cum sa dansezi despre dans – este cea mai interesanta […]