Dramaturgia, critica si concursurile (de imprejurari)

Din cite mi-am putut da seama, dramaturgii au un pas – si nu de ieri, de azi – fata de criticii literari, carora le reproseaza ca nu-i prea citesc si nu-i prea comenteaza. Prin contaminare, intregul mediu teatral sufera ca profesionistii lecturii nu dau destula atentie unei arte care, pe linga ca are o importanta componenta literara, poate fi oricum – nu-i asa? – supusa „lecturii“. Uneori, criticii dramatici numesc montarile dupa piese celebre „exegeze scenice“. Pina la un punct, reprosurile sint intemeiate: cronicarii literari scriu rar despre volume de teatru, iar comentatorii de literatura in genere se ocupa si mai rar de spectacole, desi macar citeodata ar merita consemnata imbogatirea sensurilor cutarui text dramatic clasic gratie interpretarii unui regizor care, acolo, pe scena, il pune in alta lumina. Sint – ce-i drept – si contraargumente: „exegezele scenice“ memorabile nu sint foarte dese, iar de publicat se publica putine carti cu piese de teatru – si nici acelea nu vor fi fiind cu toatele atit de bune incit sa-ti vina neaparat sa te repezi la recenzat! Iata problema cea spinoasa si care stirneste mereu discutii si dispute: calitatea produselor autohtone ale genului. Ca n-avem o mare dramaturgie clasica (doar cu […]