jurna.l.s.

– Am vazut unul dintre cele mai bune filme de pe ecranele bucurestene: Pinero de Leon Ichaso! Sincer vorbind, nu m-asteptam la mare lucru; n-am auzit in viata mea de dl Ichaso (e un newcomer provenit din televiziune), nu stiam (spre rusinea mea!) cine/ce e „Pinero“ (putea fi numele unui armasar), iar in rolul principal era anuntat Benjamin Bratt, „ex“-ul Juliei Roberts – baiatul acela cu maxilare puternice, dinti multi si zimbet cu gropite… Tot atitea „mai-bine-nu“-uri care m-ar fi tinut la distanta de film. Prima surpriza: stilul. Ichaso te prinde, inca de la inceput, prin amestecul – aparent aleatoriu – de reportaj in alb-negru, urgent-febril, cu jump cuts voit neglijente, si estetizare latin-languroasa promitind jubilatii trash-decadente prin recursul la o culoare hipergranulata de Visconti DV-underground… Ritmul oscileaza, si el, intre antrenantele beat-uri central-americane (ginditi-va la Buena Vista Social Club) si sonurile somnolent-jazzistice ale unui solo de saxofon. Tot filmul pare un jam session: improvizatia (de cele mai multe ori inspirata) a unui „muzician al imaginii“. Apoi, personajul; Miguel Pinero a fost un poet contestatar, rebel charismatic cu barba & bereta à la Che Guevara care si-a dat seama ca singura cale de iesire din inchisoare este sa scrie teatru… […]