O luptatoare

Cum m-as putea obisnui sa vorbesc despre Irina Nicolau la timpul trecut? Cind sentimentul ca ea este inca aici, ca a plecat doar sa se odihneasca putin este atit de persistent… „Ne mor martorii si nu putem sa ne opunem“ – scria in Talmes balmes de etnologie si multe altele, pentru ca tot ea sa propuna un mod de a merge mai departe, povestind despre ei. „Tot ce putem face este sa repetam, cu fiecare ocazie, povestea lor.“ Povestea Irinei Nicolau ar putea incepe asa: a trait pentru ceilalti cu neobosita energie, cu generozitate inepuizabila si, mai ales, cu o infinita caldura daruita celor din jurul ei. Era dintre acei oameni atit de rari astazi care mai stiu inca sa se mire si sa se bucure sincer, sa iscodeasca dincolo de aparente si sa descopere sensuri sau frumusete pretutindeni, chiar si acolo unde cei mai multi nu vedeau altceva decit suprafete lipsite de orice interes. Avind vocatia iubirii, cred ca Irina Nicolau nu putea sau nu stia sa dispretuiasca. Atunci cind am cunoscut-o, in toamna lui 1983, in plina dictatura comunista, lucra la Institutul de etnologie si folclor si prima mea impresie, cea mai puternica, a fost ca ea nu […]