Dramaturgia romaneasca la Timisoara (II)

Ultimul deceniu a fost cu precadere unul al disputei permanente pe marginea „tinerei“ dramaturgii romanesti. Prima intrebare s-a aratat a fi daca au aparut sau nu noi candidati la titlul de scriitor pentru scena. Sint acestia atit de numerosi incit sa poata „compune“ o generatie si, pe deasupra, una viabila, puternica, gata sa infringa barierele mentalitatilor invechite? In timp s-au confirmat citeva nume care s-au alaturat cu succes, dar si cu un aer proaspat, nonconformist, dramaturgilor consacrati. Ne amintim ca acum citiva ani Vlad Zografi propunea spre lectura piesa Petru, pusa in scena, in mod nefericit, de Cristian Ioan la Satu Mare, dar benefic in viziunea Catalinei Buzoianu, la Bulandra. Izabela, dragostea mea, Orfeu la Delfi ori Viitorul e maculatura asteapta si astazi in volum, iar Bibliotecarul lui Radu Macrinici a stirnit un interes mai mare la Bruxelles decit in tara. A trecut ceva timp pina cind piesele sale sa-si gaseasca un regizor potrivit. Primul a fost Bogdan Voicu, tinarul care i-a adus in luminile rampei Intoarcerea lui Espinosa la Teatrul Andrei Muresanu din Sfintu Gheorghe, text abordat recent, cu ceva mai multa sensibilitate, si de Anca M. Colteanu, responsabila si de succesul Printului din lacrima, o dramatizare dupa opera […]