Gradul maxim al mistificarii

Adoptind perspective multiple, piesele reunite de Valentin Nicolau sub titlul Daca as fi un inger converg catre un efect similar. Forma dramaturgica aleasa si tipurile de personaje reflecta o lume sordida si incitanta, fascinanta prin trivialitatea si mizeria ei. O lume a mahalalelor si a peroanelor pe care se joaca spectacolul adesea grotesc al unor marionete de fundal, iesite rind pe rind in fata pentru a-si prelua rolurile. O lume unde coexista mai bine decit oriunde „credinta si necredinta“, Dumnezeu si ingerii cazuti. Cu o minutie cinematografica, abil dozata, fiecare din cele trei piese – Fantoma de la clasa intii, Lume, lume, soro lume… si Ca zapada si cei doi – surprinde detalii aparent insignifiante, captate in replici ambigue, care alterneaza ingenios constatari banale cu aluzii abstracte, cinismul morbid cu patetismul, mizind pe expresivitatea absurdului. Marginalul se transforma astfel in cadru spectacular prin excelenta. Personaje generice (Batrinul, Chiriasul, Hotul), masti care ascund vidul cautarii haotice, joaca si de-joaca rolurile unei asteptari continue, de tip beckettian: „O luam noi de la capat… Miine…“ Fantoma de la clasa intii are ca protagonist un personaj emblematic, Calatorul, surprins in ipostaza sa caracteristica: asteptarea obsedanta a unui tren pe un peron de gara. Trenurile […]