Poetii si aprovizionarea de iarna
- 15-10-2002
- Nr. 138
-
Ovid S. CROHMALNICEANU
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
– M-am razgindit, imi telefona amica mea, nu chiar niciodata, am sa continui sa vorbesc cu tine. E si o necesitate literara. Ti-am citit cronica de saptamina trecuta. Sa nu mai vorbim… Deci o sa continuam sa vorbim. Dar de vazut, deocamdata, iti interzic sa ma vezi. Eu insistai: – Draga mea, trebuie sa te si vad. E o chestie de inspiratie. Asa cu pacatoasa asta de masinarie neagra la ureche… Vin la tine. – Nu, protesta ea. Vezi cum iar ma scoti din sarite? Parca nici n-ai trai pe pamint. Eu nu stiu unde mi-e capul de atita treaba. – Allo! facui eu cu un ton scazut. Poate as reusi sa te ajut. Despre ce este vorba? – Despre aprovizionarea de iarna, omule! Tu plutesti in sfere eterate. Te pomenesti ca ai sa-mi propui si aici solutii din colectiile tale poetice. – Si de ce nu? indraznii eu. Ce ai nevoie? – Lemne, replica ea usor enervata. Uite, tu nu vezi ce-i afara? Aminteste-ti de Laforgue: „Tous les parters Watteau des bourrées sous les maronniers C’est la toux dans les dortoirs du Lycée qui rentre, C’est la tisane sans le foyer…“ – Allo! de ce pesimismul asta, scumpa mea? […]