Dribling prelungit
- 18-07-2000
- Nr. 21
-
Paul CERNAT
- Literatură
- 0 Comentarii
Dan PETRESCU In raspar Editura Nemira, Bucuresti, 2000, 446 p., f.p. Am citit pe nerasuflate, cu delicii perverse, cartea sau, mai bine zis, colectia de provocari eseistico-publicistice pe care directorul executiv al Editurii Nemira, Dan Petrescu, a adunat-o intre copertile acestui volum de 440 de pagini, cu o linie dreapta hasurata pe coperta. Spun „delicii perverse“ intrucit imi imaginam deja, citindu-l, reactiile urzicate ale reprezentantilor intelighentiei romanesti de toate orientarile politice, multi dintre ei atinsi rau de tot la onoare in aceste pagini vii, caustice, subiective, nedrepte uneori (dar aproape intotdeauna pline de spirit si inteligenta) ale unui eseist de calibru, afin, prin eruditia ludica, unor Luca Pitu si Sorin Antohi, pe cit de incomod (chiar dificil), pe atit de spumos (chiar sclipitor), apropiat, ca spirit polemic, de Goma si I.P. Culianu (cel din articolele de atitudine), mai putin vehement decit ei, mai exact insa si mai taios. Dupa cum era de asteptat, reactiile „urzicate“ nu au intirziat sa se manifeste. Cel mai prompt, dar si cel mai previzibil dintre cei in cauza a fost, ca de obicei, Alex. Stefanescu, in numarul 27/2000 din Romania literara. Imi pot inchipui reactia sceptic-amuzata a lui Dan Petrescu in urma lecturii respectivei cronici: […]