Reclama, publicitate, advertising
- 22-10-2002
- Nr. 139
-
Dorina BOHANTOV
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Intre 11-12 octobrie 2002, la Cluj, Fundatia Idea a reunit teoreticieni si practicieni ai fenomenului publicitar, realizind simpozionul Synthetic Light, O abordare critica a fenomenului publicitar (A Critical Approach of the Advertising Phenomenon). Acesta a fost primul eveniment de profil sub egida Fundatiei Idea. Calitatea organizarii a demonstrat faptul ca staff-ul acestei tinere institutii are deosebite calitati manageriale, darul si abilitatea de a reuni oameni care stiu sa surprinda pertinent si incisiv tema propusa dezbaterii. Prezenta unor nume cu prestanta, precum Aurel Codoban, G.M. Tamas, Bogdan Ghiu, Ciprian Mihali, Alex. Leo Serban si Adrian Sirbu, a dat clasa reuniunii. Alaturi de acestia, mai tinerii Cristian Pralea, Laura Sima, Stefan Rusu, Miclos Erhardt, Rada Iankovici, Alexandru Polgar, Joanne Richardson si subsemnata au incercat sa-si aduca propria contributie la dezbateri. Subtemele sau fisierele accesate de vorbitori au fost dintre cele mai diverse: de la problema imaginii si a medierii sociale, interfata, persuasiune, manipulare si seductie la raportul dintre text si imagine, modalitatea de „mediatizare“ a spiritului si a civilizatiei islamice, relatia dintre publicitate si industria show-biz-ului, evul media sau omul terminal, plasarea logo-urilor in filme, consecintele ideologice ale inlocuirii textului cu imaginea, decontextualizarea logo-urilor corporative, utilizarea spatiului public pentru publicitatea sociala, mediatizarea […]