Fiica pianistului la HBO
In amintirea lui Timothy Findley (1930-2002)
- 19-11-2002
- Nr. 143
-
Ana OLOS
- Literatură
- 0 Comentarii
Limba engleza face ca adesea sa se uite identitatea unor productii cinematografice sau de televiziune, desi, in ultima vreme, seriale ca Drumul spre Avonlea ne-au familiarizat cu fetele unor actori canadieni mai putin celebri decit un Christopher Plummer. Dar probabil ca foarte putini dintre cei care au vazut la HBO Fiica pianistului vor fi stiut ceva despre Timothy Findley, autorul romanului dupa care s-a scris scenariul, si chiar si mai putini vor fi stiut de ce tocmai acum este in program. Filmul regizorului Kevin Sullivan (cu Christian Campbelle si Isabelle Fink in rolurile principale), ce reuseste cu greu sa condenseze un complicat roman psihologic de mare intindere, desi replicile personajelor, decupate din textul original, pastreaza intensa poezie a scriiturii lui Findley, este in program tocmai acum drept omagiu adus scriitorului recent disparut. Timothy Findley, poate chiar cel mai de seama reprezentant al literaturii canadiene de expresie engleza din secolul XX, s-a stins din viata in sudul Frantei, unde isi avea o a doua casa, cu o zi inaintea solstitiului de vara. Cariera sa literara a fost cladita nu numai pe talent si pe munca, ci metodic si cu ajutorul plin de abnegatie al companionului sau de o viata, William Whitehead. […]