Cronologie politica
- 19-11-2002
- Nr. 143
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
Editura Tritonic a publicat de curind o lucrare de un interes special: Regimul comunist din Romania. O cronologie politica (1945-1989). Autori – Cristina Paiusan, Narcis Dorin Ion si Mihai Retegan. Cele circa 350 de pagini ale volumului ofera un tablou amanuntit al evenimentelor politice derulate in intervalul 6 martie 1945 (data ce a fost considerata drept „momentul 0“ al regimului comunist in Romania) si 22 decembrie 1989. Au fost incluse principalele acte legislative care au marcat, de-a lungul celor peste patru decenii de comunism, evolutia Romaniei, sedinte ale forurilor de partid si de stat in care s-au luat importante decizii de politica interna si externa, contacte externe (indeosebi vizite la nivelul sefilor de stat si de guvern), conferinte, adunari festive, procese si reuniuni cu caracter politic etc. In vederea obtinerii informatiilor, au fost „accesate“ fondurile arhivistice disponibile, numeroase volume istorico-documentare despre comunismul romanesc, precum si colectiile de publicatii ale vremii. Avind in vedere caracterul de pionierat al unei asemenea lucrari in Romania de dupa 1990, autorii isi asuma existenta unor posibile erori. Rezultatul este – oricum – o „banca de date“ deosebit de utila pentru toti analistii epocii.