Europa are forma creierului meu

Cu mai bine de-un secol in urma, pe cind inca nu se stia ca Europa e de fapt un construct cultural, un vis intelectual cu ochii deschisi, „a heap of broken images“, o copie intr-o lume fara originale, artistii incercau sa evadeze din marea fortareata acoperita de fum de carbune si sfisiata de razboaie, conflicte sociale, mediocritate burgheza. Ce era Europa pentru Rimbaud? O balta linceda in care corabia lui beata se-mpotmolea intr-un mil reactionar si sovin. Pentru Gauguin? O tara a ceturilor si-a lipsei de culoare. Mallarmé isi dorea „sa fuga departe“, dupa ce citise toate cartile, ca sa-si vindece cumva tristetea carnii. Chiar si acel „anywhere out of this world“ al lui Baudelaire insemna, de fapt, „oriunde, dar nu in Europa“. Inspaimintatoarea Europa. Cruda, blazata, batrina Europa. Unde puteai fugi, unde mai puteai afla adevarata viata, adevarata seva, adevaratele culori? In Africa, fireste, in Tahiti, fireste. In vinul rosu. In hasis. In homosexualitate. In dereglarea sistematica a tuturor simturilor. Totul era sa scapi de emblema Europei acelei vremi: ratiunea mecanicista, stupida, uniformizanta a lumii burgheze. Ce cosmar hidos avea sa produca acea lume de tati de familie crescuti in cultul progresului si al armoniei universale? N-avea sa treaca […]