Timpul in opera lui Caragiale
- 28-01-2003
- Nr. 153
-
Dan GULEA
- Literatură
- 0 Comentarii
Calendarul dupa Caragiale alcatuit de Calin-Andrei Mihailescu, Liviu Papadima si Rodica Zafiu, coperta si prezentarea grafica de Dan Stanciu, Editura Curtea Veche, 2002, 392 p., f.p. I.L. CARAGIALE Mitica Antologie/Anthologie, traducere in limba franceza de Constantin Frosin, prefata de Gelu Negrea, Editura Cartea Romaneasca, 2002, 248 p., f.p. Calendarul dupa Caragiale a inceput la 2 Mai, unde cei trei selectioneri „si-au julit si coatele, si genunchii recitindu-l pe Caragiale“ pe plaja. Si ca sa ne intelegem asupra patronimului, mergem si noi la 2 Mai, unde o cunostinta ii spune lui Nita Ghitescu din Triumful talentului…: „Nu dispera, tinarule! A mai ramas inca un minister…“, replica oglindita de un memento: „Ziua tineretului (pe vremuri post-caragialiene si predecembriste)“. O dubla trimitere pentru aproximativ aceeasi epoca, acelasi timp care sarbatorea tineretul ridicindu-i statiuni de odihna. Prin acest memento care dubleaza adesea citatul, Calendaragiale (Calendarul cu mult dupa Caragiale) este o colectie a calendarelor populare; mai intii (1 ianuarie) cel crestin-ortodox, gazetarul Caragiale din Zig-zag spunind: „crucea-ajuta, povestea vorbei… ce-o da tirgul si norocul“ (memento: Sfintul Vasile). Sau, la 5 ianuarie, Ghita Pristanda: „Atipisem nitel dupa-masa, precum e misia noastra…“ (Sfintul mucenic Teopempt), ori, pe 6 ianuarie, dintr-O cronica de Craciun: „S-afara-i grozav… si […]