Ecouri din Italia in „Ziua Memoriei“

Acum trei ani, Parlamentul italian a stabilit ca data de 27 ianuarie va fi celebrata in fiecare an ca „Ziua Memoriei“, in amintirea exterminarii si persecutiilor suferite de comunitatea evreiasca. Data reprezinta momentul eliberarii, in 1945, a putinilor supravietuitori ai lagarului Auschwitz. Si in acest an „Ziua Memoriei“ a fost intimpinata de o serie importanta de manifestari foarte variate: colocvii, expozitii, concerte, spectacole teatrale, invitatii la lectura. Aceasta eliberare, iruptie a trecutului, atrage participarea intregii societati: scoala, autoritati, lumea spectacolului, presa, industrie editoriala. Dar amintirea este o pura iluzie a intoarcerii de acolo de unde nu am fost niciodata. Trecutul, caruia intr-un fel sau altul ii apartinem, este intangibil. Nu e chip sa-l ajungem decit amintindu-ne departarea care ne desparte de el. Sensul acestei celebrari nationale nu sta in exorcizarea linistitoare a trecutului, ci in constiinta ingrozitoarei neputinte de a-l ajunge din urma; in convingerea ca dincolo de o anumita limita de constientizare si cunoastere nu se poate patrunde, in primul rind, din cauza ponderii imense a acelui rau care a fost Holocaustul (in Italia se prefera termenul Shoah, care inseamna tocmai exterminare, nimicire, celalalt avind un sens atenuat de un anume simbolism), dar si pentru ca noi venim „dupa“ […]