Adevarul economic, Cuvantul, Independent, Tribuna, Cotidianul
- 06-05-2003
- Nr. 167
-
Observator Cultural
- REVISTA PRESEI
- 0 Comentarii
profil Adevarul economic, saptaminal pentru oamenii de afaceri, fondat in 1991. Supliment economic al ziarului Adevarul. Numarul din 30 aprilie-6 mai 2003 are pe prima pagina ultimul editorial semnat de fostul director, Viorel Salagean – disparut dintre noi in Saptamina Mare –, articol republicat, dupa aparitia sa in numarul din 23 aprilie. Fost ziarist pe probleme economice in presa comunista inainte de 1989, Salagean a devenit ulterior unul dintre fondatorii Adevarului, parlamentar PUNR si PDSR, membru al „grupului celor cinci“ care au infiintat Alianta pentru Romania, candidat la presedintie, initiator al legii MEBO (Management-Employees-Buy-Out) de privatizare a societatilor industriale, membru al Clubului Roman de Presa s.a.m.d. Paginile 3-5 contin numeroase mesaje de condoleante din partea unor oameni politici si de afaceri, economisti, functionari publici etc. In restul celor 32 de pagini ale suplimentului pot fi citite informatii oficiale de la guvern (hotariri, proiecte de legi, ordonante de urgenta), informatii din domeniul financiar-bancar, contabil, administrativ, despre piata de capital, cotatii bursiere, economie mondiala, materiale despre „noul Cod al Muncii la ora adevarului“ etc. Deviza din subtitlu rezuma profilul publicatiei: „Informatii de afaceri operative, calme, sigure“. interviuri Continuam sa recuperam din paginile revistelor si cotidienelor interviuri cu scriitori (si nu numai scriitori). […]