Pledoarii pentru diplomatie. Schröder l-a citit pe Habermas

Ethosul comun al mostenirii culturale greco-latine si al crestinismului, care a delimitat pina acum europenitatea in raport cu ceilalti, a devenit insuficient in intelegerea spiritualitatii europene. Obisnuim sa spunem ca, prin globalizare, „celalalt“ nu mai e vecinul european – devenit, din posibil dusman, partener in cooperare – ci lumea din afara UE. Relatia cu islamul, mediator intre vest si est, cu America si Asia, cu „ceilalti“ din Europa (prima generatie de imigranti) fortifica – ar trebui sa fortifice acum – identitatea europeana. Odata admisa aceasta realitate a noului mileniu, nu e de mirare reactia filozofilor europeni la razboiul din Irak. Desi incheiat, totusi, relativ repede si lasind „relativ putine“ pagube colaterale (adica morti „numai“ de ordinul sutelor si „doar“ citeva zeci de obiecte arheologice disparute), desi in toata aceasta perioada „tonul optimist“, alert, proamerican, nu a lipsit nicaieri in Europa, concurind pacifistii – razboiul a lasat o dira profunda intre cele doua lumi care, in mileniul al treilea, n-au alta solutie decit sa coopereze. Intr-un foileton (Was bedeutet der Denkmalsturz?) publicat in Frankfurter Allgemeine Zeitung, filozoful Jürgen Habermas comenteaza exemplar acest razboi. Darimarea simbolica a statuii lui Saddam: latul dupa git, clatinarea (a ceea ce parea de neclintit), momentul in […]