Premii pentru Herta Müller si Reuven Moskovitz
- 10-06-2003
- Nr. 172
-
William TOTOK
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Academia de stiinta si literatura din Mainz a anuntat recent ca scriitoarea Herta Müller, originara din Romania, va fi distinsa cu Premiul „Joseph Breitbach“*. De asemenea, s-a anuntat ca Premiul Pacii din Aachen va fi decernat anul acesta pacifistului israelian Reuven Moskovitz, nascut in Romania. Premiul „Joseph Breitbach“ este cea mai valoroasa distinctie care se poate acorda unui autor de limba germana. Cel premiat va primi suma de 120.000 de euro. Totusi, juriul niciodata nu acorda premiul unei singure persoane, asa ca suma se imparte, de regula, intre trei laureati. Pe linga Herta Müller, anul acesta juriul i-a mai nominalizat si pe scriitorul si poetul Christoph Meckel si pe lingvistul Harald Weinrich. Festivitatea decernarii premiului se va desfasura pe data de 20 septembrie in orasul Koblenz, unde s-a nascut Breitbach in urma cu 100 de ani. Joseph Breitbach (1903-1980) a fost un scriitor care a publicat proza si drame. Cele mai cunoscute scrieri ale lui Breitbach sint romanul Relatare despre Bruno (Bericht über Bruno, 1962) si piesa de teatru Jubileul (Das Jubiläum, 1960). Breitbach s-a impus in literatura postbelica vest-germana ca un militant neobosit in favoarea reconcilierii franco-germane. Totodata, Breitbach a tradus din literatura franceza, considerindu-se un mediator cultural intre […]