„«Comparatismul militant» – un inceput de «globalizare»“. Interviu cu Adrian MARINO
- 16-09-2003
- Nr. 186
-
Monica GHET
- Actualitate
- 0 Comentarii
Sinteti de departe cel mai tradus critic roman in limbi straine. Ma intreb si va intreb: cum a fost posibil acest lucru si ce semnificatie are pentru dvs., si implicit pentru cultura romana, aceasta deschidere incontestabila? Mai intii, o precizare esentiala: este vorba de o referinta pur bibliografica si nimic mai mult. Este doar un inceput. Si as sublinia: un modest inceput. Aceasta simpla referinta bibliografica nu implica nici o ierarhie sau competitie valorica. Pur si simplu apartin unui alt moment istoric, unei alte mentalitati critice, cu preocupari si de imaginea Romaniei in strainatate. Din faptul ca E. Lovinescu si G. Calinescu – sa spunem – nu au nici o carte tradusa in strainatate nu se poate trage concluzia valorii sau „inferioritatii“ lor. Opera lor era incheiata la mijlocul secolului trecut, cind orientarile, obiectivele si metodele critice erau, in cea mai mare parte, diferite. De atunci au trecut peste 50 de ani… De fapt, E. Lovinescu si-a publicat totusi la Paris tezele sale de doctorat si mi-a facut placere sa constat ca una dintre ele – cea despre calatori francezi in Grecia in secolul XIX (1909) – este citata de o cercetatoare bulgara, Maria Todorova, in cartea sa in engleza, […]