Suprarealism si inertii de „scoala veche“

Ovidiu MORAR Avatarurile suprarealismului romanesc Editura Univers, Colectia „Studii“, Bucuresti, 2003, 368 p., f.p. Volumul de debut al clujeanului Ovidiu Morar despre Avatarurile suprarealismului romanesc propune un studiu istorico-literar focalizat strict asupra suprarealismului autohton si a principalului sau „avatar“ postbelic, „grupul oniric“ din anii ’60-’70 al lui Leonid Dimov, Dumitru Tepeneag & Co. O premiera asadar, intrucit domeniul este inca insuficient cartografiat critic, iar abordarile existente sint mai curind fragmentare si, in destule cazuri, datate. Pe de alta parte, „patruns in vocabularul actual“, curentul care a marcat decisiv istoria gindirii poetice – si nu numai poetice – din ultimul secol „pare sa fi devenit (pentru publicul larg, n.m.) sinonim cu neverosimilul, cu abracadabrantul, valoarea sa fiind mai degraba negativa: […] ceva imprecis determinat, confuz, aiuritor, cum a si vrut, probabil, sa fie“ (p. 11). Clarificarile sint, deci, oricind necesare… Impresia generala este una de critica universitara sobra (o „carapace“ doctorala dincolo de care pulseaza un neastimpar bataios), servita de o buna informatie istorica si de un discurs analitic subordonat unei perspective coerente. „Sinteza“ se inscrie cumva in prelungirea studiilor despre avangarda ale lui Ion Pop, pe care le completeaza (si, intr-o anumita masura, le amendeaza). Fiecare dintre cele trei „faze“ […]