„In apropierea cartii visate“. Interviu cu Emil BRUMARU

Draga – de doua ori draga, o data ca poet si alta ca pamintean – Emil Brumaru, v-ati gindit vreodata ce s-ar fi intimplat cu poetul Emil Brumaru daca raminea in Basarabia (iar din 1944 – R.S.S. Moldoveneasca) natala? Deloc retorica intrebarea mea, stiute fiind cazurile unor talente ca Al. Robot, N. Costenco, G. Meniuc, L. Deleanu, B. Istru s.a. pe care „ciresarul ’40“ i-a prins – pentru totdeauna – dincoace de Prut (primul dispare in iulie ’41, nu inainte de a fi scris, à contre coeur, A-nflorit Moldova; cel de-al doilea este deportat in Siberia, unde ramine timp de 15 ani; ultimii trei ingroasa rindurile scriitorilor „sovietici“…) Nu se poate imagina, trebuia trait acolo. In familie se vorbea mereu de un frate de-al tatalui mamei mele, senator de Balti, care a fost deportat de rusi in Siberia. Odata, dupa multi ani, a scris, cerind sa i se trimita un ac si niste ata de cusut, atit! Nu te ia cu spaima? Pe la 18-19 ani, inainte de a ma imbolnavi, am fost in satul tatalui meu, Fundurii Vechi, in judetul Balti! Ce verisoare aveam, beton! Trupese, dotate!!! Si cu o melancolie infinita in ochii imensi, lichizi, clatinind ape ademenitoare… […]