Voyeurul

Iata salonasul inchiriat, cu mobile in stil suedez: Pascasie ma invita sa stau pe canapeaua firava, imbracata in verde si cu picioarele lacuite in negru. La rindul ei, se asaza pe un scaunel pliant, de pe marginile caruia i se revarsa soldurile grele, si-si incruciseaza, nu fara efort, picioarele intr-o pozitie pregatita pentru o conversatie mondena. Ma uit in jur: citeva masti africane, de o falsitate evidenta si care nu se potrivesc cu decorul, atirna deasupra mobilelor suedeze. O panoplie de fotografii, toate cu Pascasie in diferite vesminte si pozitii, se desfasoara pe un perete. Intr-o fotografie color, Pascasie nu e singura: e imbratisata de un barbat tinar, imbracat in maniera fantezista a bateristilor: camasa galbena, briu violet, pantaloni verzi. Este John, in mod sigur, il recunosc dupa casca de cirlionti blonzi. Pascasie reia conversatia din punctul care, asa cum mi se pare mie, o intereseaza cel mai mult, si anume prezenta unei africance in viata mea. „Deci esti indragostit de o africanca?“ Ii raspund, intr-un fel ambiguu: „Nu stiu daca sint indragostit. Si apoi, cum sa fii indragostit de o fantasma?“. Face o mutra indurerata: „Ah, a murit?“. „Nu, e vie, chiar foarte vie.“ „Si unde este?“ „Intr-o carte.“ […]