Critica anarhetipala

Ultima intilnire din 2003 a membrilor Centrului de Cercetare a Imaginarului din Cluj a pus in discutie, intr-o atmosfera sarbatoreasca, un text semnat de Diana Adamek, cu titlul Turnul (un capitol din volumul Pata-tata. Sah, in curs de aparitie). Bucurindu-se de un fundal muzical ales cu minutiozitate, paginile au stirnit, in lectura autoarei, nu doar o indiscutabila incintare, ci, cum era de asteptat, si o seama de discutii provocate chiar de intrebarea aruncata de la bun inceput: unde ar putea fi incadrat un asemenea text ce cuprinde, intr-o reusita si stranie omogenitate, proza, critica literara, eseu (Ruxandra Cesereanu)? Corin Braga a propus termenul de critifictiune, explicindu-l din punct de vedere genetic drept o „intoarcere a refulatului“ – un fel de simptom al criticului modern care, obligat (prin meserie!) sa-si reprime „componentele sinestezice si fantasmatice“, adopta aceasta maniera de „retraire participativa“ a operei de arta, de „reproducere a senzatiilor scriitorului“. Distanta inacceptabila pentru Horea Poenar, deoarece critica, „intotdeauna act creativ“, se poate folosi fara complexe de intregul arsenal al creativitatii, motiv pentru care textul Dianei Adamek ar fi „in primul rind literatura“, chiar daca nu insa si proza. Cum in afara de componenta literara exista si o componenta critica, Vlad Roman […]