Tatuajul lui Schlemiehl

La inceputul noului roman al lui Imre Kertész, Liquidation (Lichidarea, Editura Suhrkamp, Germania, 2003), Keseru, redactorul de editura, fascinat de biografia si opera lui B., priveste, de la fereastra locuintei sale, in Budapesta anului 1999, spre acei „Obdachlosen“ (homeless, li se spune in engleza, „fara adapost“ sau „vagabonzi“, le-am spune in romaneste) pe care ii contemplase adesea in ultima vreme. „Relatia fortata care se dezvoltase recent, s-ar putea spune fara stirea si consimtirea sa, cu cei fara adapost avea ceva nelinistitor. El suferea, in fond, ca de o boala. Un insidios sentiment de nesiguranta il copleseste, din nou. Sint stari de incerta identitate. „Intrebarea hamletiana insemna pentru Keseru nu a fi sau a nu fi, ci: sint eu, sau nu sint deloc“. Viata sa este o viata „secunda“, dependenta de viata manuscriselor. Desi autorul il situeaza, din prima fraza, in centrul romanului („Sa numim omul nostru, eroul acestei naratiuni, Keseru“), el indeplineste, mai curind, un rol de intermediere, am spune. Adevaratul personaj central al cartii ramine, de fapt, si aici, traducatorul si scriitorul B., cunoscut din Kaddish. Tocmai intilnirea cu B. il somase, pina la urma, pe Keseru sa-si asume riscurile existentei intr-un stat totalitar si, astfel, sa se defineasca. […]