Mariana Marin sau „victorioasa amintire a mortilor“

In contextul poeziei romane contemporane, cartile publicate de Mariana Marin pina in momentul tragicului ei sfirsit fac dovada unei duble rezistente: cea in fata modelelor culturale instaurate prin maestri autentici si falsi maestri si, deopotriva, cea morala, cu care poeta a intimpinat in mod demn si decisiv intunericul dogmatic. Opera Marianei Marin este expresia sensibila a unui eu insingurat in propria-i constiinta de sine a gestului de a scrie. Pentru ca viata si poezia ei se contopesc intr-un aliaj artistic inconfundabil. Poeta Mariana Marin era, inca de la debut, o autoare ce urma structura virilitatii textului, repudiind calofilia feminina ori tinguirea feminista. Poezia ei facea dovada exhibarii unei biografii ultragiate, in care lirismul tragic se orienta si catre socialul ori politicul ce, pe la inceputul anilor ’80, punea o oglinda deformanta in fata individualitatii unei intregi generatii. Aceasta stare de spirit turnata in aurul cel mai curat al versului este cel mai bine exemplificata de volumul Mutilarea artistului la tinerete. Din alt volum, Atelierele, imi ingadui sa citez citeva versuri: „Victorioasa amintirea mortilor!/ Era in care tineretea noastra/ trebuia sa-si construiasca o armura, un viciu/ – simpla metoda de salubritate a spiritului./ Victorioasa vederea indeaproape a lasitatii,/ a minciunii gilgiitoare/ […]