TIFF, EDITIA A 3-A

…Sau: un mare festival de film, intr-o „cinematografie inexistenta“?! Ar fi patru repere cardinale – numarul minim necesar in orice paradigma care se respecta – inregistrate la recenta editie a Festivalului International de Film Transilvania (desi ma intreb care paradigma ar putea cuprinde si glamour-ul festivalului, si pe Julie Delpy cintind si acompaniindu-se la chitara, si reintilnirea dupa 25 de ani cu Dan Nutu, si savoarea lecturarii zilnice a publicatiei AperiTIFF, fara a mai vorbi de „petrecerile dansante“ de la „Diesel“ si alte localuri trasnet). Speculativ extrapolate mai sus, cele patru repere cardinale pot fi insiruite ceva mai sobru, in ordinea meritelor fata de propria ograda: 1. o performanta manageriala, aproape neverosimila in context, a tinerilor initiatori ai festivalului (profesionisti si privati); 2. reafirmarea aceleiasi tinere generatii pe ecranele festivalului, sub forma unei a doua parti a noului val regizoral, de data asta prin citeva scurtmetraje, carora li s-a repartizat o anexa ad-hoc in Palmares, dupa ce sistemul mediocratiei revansarde a barat accesul noilor talente la productiile de lungmetraj; 3-4. contraperformanta istorica a cinematografiei publice, care „a reusit“ pentru prima data la un festival organizat in tara sa plaseze productia nationala sub stacheta calitativa a preselectiei: nici un film romanesc […]