INFO politic
- 20-07-2004
- Nr. 230
-
Observator Cultural
- CRONICA POLITICA
- 0 Comentarii
SAPTAMINA 12 – 18 IULIE – Telenovela PSD (continuare). Daca e sa ne luam dupa aparente, criza din interiorul partidului de guvernamint a trecut, lasind locul concordiei. Miercuri 14 iulie, o delegatie restrinsa a PSD l-a vizitat din nou la Cotroceni pe presedintele tarii, Ion Iliescu, de asta data in sirul „consultarilor“ pe care seful statului a dorit sa le aiba cu partidele parlamentare in urma alegerilor locale. Nici urma de vreo neintelegere, de „tensiuni interne“ sau dezacorduri intre „parintele spiritual“ Iliescu si liderul de facto Nastase. La fel – adica liniste si pace! – si a doua zi, in cadrul sedintei Biroului Executiv Central, cel mai important organism de conducere colectiva al PSD, care nu numai ca a validat deciziile de saptamina trecuta, recte autosuspendarea statutarei Delegatii permanente si alcatuirea ineditului Birou coordonator, grupul de fideli ai lui Nastase care va gestiona activitatea partidului de guvernamint, dar a mai si prelungit mandatul acestui Birou pina in 2005, dupa alegerile generale. Propunerea a venit din partea „strategului“ Viorel Hrebenciuc, fiind calificata de presa drept „cadou otravit“ adresat lui Nastase de catre restul „greilor“ din PSD, caci Biroul coordonator urmeaza sa-si asume si responsabilitatea rezultatelor pe care partidul le va obtine […]