TEATRU. In (contra) timp
- 14-09-2004
- Nr. 238
-
Mihaela MICHAILOV
- Arte
- 0 Comentarii
Incidenta prezentului marcheaza fundamental actul teatral. Timpul in teatru este intotdeauna mediat de ceea ce este viu si relevant intr-un anumit moment pentru o anumita comunitate. Spectacolul instituie un liant intre timpul receptorului, conectat la durate in continua miscare, si cel activat de text. Ceea ce face ca o montare dupa un text clasic sa fie moarta e tocmai lectura sclerotica a timpului sau interior, cu alte cuvinte fixarea lui. Felul in care timpul scenic il confirma sau, dimpotriva, il submineaza pe cel al spectatorului caruia i se adreseaza tine in primul rind de forta lui de adecvare la perceptia contemporana. In Hamletul lui Vlad Mugur, imaginea timpului dezmembrat, iesit din matca (out of joint) este una spatializata. E un timp vizibil in scindurile pe care Hamlet isi mentine echilibristic nebunia lucid simulata si in molozul care ingroapa intreaga scena, e un timp-spectru. Ca si cum, in orice moment, totul sta sa cada sau sa prinda forma, sa fie inghitit de zgomotele asurzitoare de pe schele sau reinventat prin punerea cap la cap a foilor volante de pe care actorii citesc. Timpul se vede pregnant in fragmentarea spatiului si se aude in lovituri sacadate, intempestive. Intr-un fel, acest timp violent […]