Deschideri (mai mult sau mai putin) experimentale la Baia Mare si Cluj

Analistii de dans contemporan si de teatru-dans sint putini (daca sint cu adevarat), mult mai transparenti decit oferta de spectacol si afluenta de public, iar sistematizarea unei sintaxe ori chiar a unui vocabular cit de cit specializat se amina deja de decenii. E si pricina pentru care, de fiecare data cind am de scris (mai bine zis cind am chef sa scriu) despre un spectacol care sa se revendice ori care sa fie clasificabil in asemenea categorii, traiesc un soi de frison al ilegitimitatii. Spectacolul de dans contemporan are rareori o tesatura narativa pe care sa te poti sprijini in descrierile tale, iar constructia lui accentuat metaforica iti ambiguizeaza la maximum interpretarile, investitiile de semnificatie, intuitiile, care nu-si afla inca o acoperire conceptuala cit de cit valida. Asta, daca privim din cealalta parte, e si un mare avantaj pentru coregrafi si dansatori, care par a se misca intr-un spatiu de libertate mai larg decit cel al teatrului de proza ori al baletului clasic, pe de-o parte din pricina rezistentei propriei arte la disectii notionale, pe de alta din pricina absentei unei adevarate culturi critice a domeniului. Atemporal. G, pian, cinema si trup viu La Baia Mare si la Cluj, stagiunile […]