Empirism, linie de fuga

„Cu Logica sensului, Deleuze depaseste o etapa decisiva. Empirismul apare in aceasta capacitate filozofica, intru totul noua, de a fi lansat pe urmele propriei sale experiente de gindire.” In 1968, Deleuze schimba genul, lasa la o parte istoria filozofiei, in care excelase. Cu Nietzsche si Spinoza, ii va spune lui Claire Parnet, „mi-am platit datoriile“. Diferenta si repetitie este o carte „mai degraba pe cont propriu“, scrisa „in punctul extrem al cunoasterii“, care o separa de ignoranta „si care face ca una sa treaca in cealalta“. Riscul era asumat, pentru a da la o parte un altul, mai grav decit tacerea ori moartea, cel al unei aminari la nesfirsit. Empirismul ar fi „misticismul conceptului si matematismul acestuia“, adica o operatie lipsita de deductie si de sinteza transcendentale. Din aceasta alternativa evidenta criticismului, prefata cartii recunoaste, pe jumatate, un esec. Logica sensului (1969) urmeaza imediat apoi. De aceasta data, obstacolul era identificat. „Sensul este intotdeauna presupus, de indata ce incep sa vorbesc.“ Or, sensul este cu adevarat descoperirea proprie a filozofiei transcendentale. „Sau mai degraba a fost descoperit prima oara sub aspectul lui de neutralitate impasibila, de catre o logica empirica a propozitiilor“, singularitate a stoicismului, inainte ca filozofia transcendentala sa […]