The sixties, tigarela si Cirasela
- 14-12-2004
- Nr. 251
-
Mihaela MICHAILOV
- Arte
- 0 Comentarii
Teatrul „Andrei Muresanu“, Sfintu Gheorghe David’s Boutique Text si regie: Radu Afrim Scenografia: Wegroszta László Coregrafia: Fatma Mohamed Cu: Dávid Kozma, Romulus Chiciuc, Clara Flores, Fatma Mohamed, Florin Vidamski, Daniel Rizea, Nicholas Steiner, Tiberiu Tudoran Comicul postmodern din spectacolele lui Radu Afrim e o infuzie de adrenalina livresca. Regizorul, intr-o maniera cu totul personala de lectura si scriitura – mai degraba rescriere apdatata –, jongleaza cu potentialul expresiv al sintagmelor si rimelor inedit suprapuse. Interpreteaza textele prin aglutinare de cuvinte si sensuri aparent fara nici o logica, insa extrem de firesti in contextul in care sint prelucrate inteligent si elastic (budistul care se trage cu Cioran de ciorap in Kinky ZoOne, optzecismul la care se face referire in Trei surori etc.). Semantic, atunci cind e cazul, Afrim decongeleaza si insurubeaza liber clisee lingvistice si tipare discursive uzate, incadrate deja in anumite module fixe de receptare, conferindu-le un plus de dinamism si redefinindu-le dintr-o perspectiva fresh, tocmai pentru a le proba validitatea. Acest concept de text in miscare, predispus la multiple conversii de semnificatii si apropieri fonetice laxe, favorizeaza spectacolele tonice pe care Afrim le propune. David’s Boutique este o piesa creata special pentru actorii Teatrului „Andrei Muresanu“, cu care regizorul […]