INTERSECTII. Avantajele si dezavantajele interdisciplinaritatii (II)
- 07-04-2005
- Nr. 263
-
Michael FINKENTHAL
- Rubrici
- 0 Comentarii
Matte Blanco (1908-1995), un psihiatru de origine chiliana care a trait in Anglia si apoi, spre sfirsitul vietii sale in Italia, a scris un magnum opus, intitulat Inconstientul ca multimi infinite, si a lasat in urma sa o scoala activa pina in zilele noastre. Pornind de la citeva premise freudiene clasice, Matte Blanco constata ca „existenta psihica (psychical life) poate fi considerata (ca fiind) o interactiune dinamica continua […] intre doua tipuri de existenta […] cea a unui id structural care poate fi inteles prin intermediul principiului simetriei; si un al doilea, perceptibil in gindirea constienta, guvernat in general de logica aristotelica“ (aici, precum si in continuare, traduc din originalul in limba engleza, The Unconscious as Infinite Sets, Duckworth, London, 1975). Cu alte cuvinte, legile subconstientului, diferite de cele ale constientului, interfereaza permanent cu acestea din urma. In acelasi timp, numarul cailor pe care se produc aceste interactiuni (interferente) este nelimitat (infinit). Avem de-a face deci, pe de o parte, cu un sistem (inconstientul) dominat de concepte specifice, neintegrabile intr-o logica clasica, si, pe de alta, cu seturi infinite de observatii si judecati care sint rezultatul interferentelor dintre cele doua „multimi“. Mai mult, un principiu al generalizarii poate fi observat […]