TEATRU. Emotii previzibile

De ani buni, Gala Premiilor UNITER e singura sarbatoare teatrala (oricit de stupid-cliseistic suna o astfel de formulare rasuflata) care aduna lumea spectacolului la o intilnire – ceea ce ar trebui sa fie, de fapt, esenta unei arte a prezentei carnale – a actorului pe scena, a publicului in sala. Gala Premiilor UNITER tine – sau ar trebui sa tina – de o stare privilegiata a teatrului, de un moment ritualic. Un moment, cu riscul repetitiei, al prezentei, dar si al absentei, al unei solidaritati care, in acest univers al scenei, leaga prin mii de fire vizibilul de ascuns si viul de tarimul celalalt. Gala UNITER uita, constant, mecanismele care fac posibil mirajul spectacolului, pe regizorii tehnici, luministi, sonorizatori, personalul de productie, muzicieni, coregrafi. N-ar trebui s-o faca, la fel cum si noi n-ar trebui sa trecem atit de usor peste numele acelea care-i pomenesc, la fiecare inceput de Gala, pe cei plecati dintre noi. E trist sa pierzi oameni linga care nu te-ai oprit destul, oameni ca Irina Coroiu, oameni ca Gina Ionescu, pentru memoria carora nu facem inca destul. Cit despre nominalizari si premieri, de multa vreme relatia dintre ele reproduce sistemul cunoscut sub numele de biela-manivela, sau, […]