INTERSECTII. Uitarea de sine: Joseph Wood Krutch

Citeodata – in literatura, in filozofie sau chiar si in stiinta – ne intilnim cu fenomenul straniu al uitarii de sine. L-am amintit nu de mult pe Rimbaud, poetul care s-a renegat si a abandonat poezia inainte de a implini douazeci de ani. Daca ar fi depins doar de el, s-ar fi auto-condamnat la uitare eterna: „J’ai essayé d’inventer de nouvelles fleurs, de nouveaux astres, de nouvelles chairs, de nouvelles langues… Eh bien! Je dois enterrer mon imagination et mes souvenirs“ (Adieu, in Une saison en enfer). Un caz interesant este cel al americanului Joseph Wood Krutch. Nascut in 1893, el devine faimos prin publicarea in 1929 a unui volum „existentialist“ avant la lettre, intitulat The Modern Temper, la citiva ani doar dupa ce-si obtinuse doctoratul la Columbia University in New York. Influentat de lectura lui D.H. Lawrence si Aldous Huxley, Krutch punea in evidenta la primul tendinta de a distruge orice iluzie in cautarea fara de compromis a adevarului, iar la al doilea, cinismul si abisul in care se impotmoleau inevitabil cursele fara sfirsit de la o stare de spirit la alta, purtate in umbra unei interogari neintrerupte a sinelui: „The destructive criticism culminating in Freudianism and the new […]