Mona Musca a plecat prea devreme
- 04-08-2005
- Nr. 280
-
Ovidiu ŞIMONCA
- EVENIMENT
- 0 Comentarii
Demisia Monei Musca survine intr-un moment in care Ministerul Culturii incepuse sa functioneze. Indiferent de motivatiile politice, Mona Musca paraseste Ministerul Culturii lasind in urma o mai mare coerenta in institutie, dar prea putine realizari in ceea ce priveste vizibilitatea programelor in Romania si in strainatate. Mandatul sau are, pe final, si o pata neagra: imposibilitatea de a se opune finantarilor unor filme care ii vor avea inclusi pe generic pe Sergiu Nicolaescu, Corneliu Vadim Tudor si Dinu Sararu. In toamna lui 2004, presedintele Iliescu a efectuat o vizita in Canada, insotit de ministrul de atunci al Culturii, Razvan Theodorescu. Romanii din Canada l-au huiduit pe presedintele Ion Iliescu, la inaugurarea Pietei Romaniei din Montreal. Razvan Theodorescu nu s-a sfiit sa-i considere „cretini“ pe protestatari, iar Ion Iliescu a vorbit despre „manifestari de retardati“. La intoarcerea la Bucuresti, Razvan Theodorescu a acordat un interviu ziarului Evenimentul zilei in care a reluat acuzatiile, amplificindu-le. Romanii din Canada erau, in opinia celui care se pretindea un om de cultura, „lumpeni“, „pegra“, „ratati“, „nespalati“ si „scursuri ale societatii“. Asa arata limbajul fostului Ministru al Culturii, cu nimic deosebit de cel al unui Giovanni Becali, care, tot in acele zile, oferea un spectacol dezgustator, […]